Sofismul lui Ionuţ

În articolul ”Impozitul lui Patriciu”, publicat în Capitalul, Ionuţ Popescu încearcă să arate că noua doctrină a unui partid ce se pretinde liberal este greşită, fiind influenţată de opinia interesată a unuia dintre indivizii care au prosperat în contextul în care statul a fost oricum, numai minimal nu. Din nefericire, raţionamentul autorului suferă cîteva erori grave pe care voi încerca să le evidenţiez în continuare. Tehnica din acest articol poate fi găsită în orice manual despre manipulare. La început, se arată (de multe ori pe bună dreptate) că personajul este un individ imoral, corupt, ş.a., ca în final orice afirmaţie a respectivului personaj să fie considerată imorală, mincinoasă, falsă.

Prima parte a textului oferă un rezumat al succesului unui controversat politician, devenit miliardar, evident datorită unor relaţii privilegiate cu conducătorii statului din mai toate guvernările de după ’89.

Însă aici, domnul Ionuţ Popescu confundă cauza cu efectul, susţinînd că statul obez (de care am avut parte în ultimele două decenii) a ”devenit minimal, ba chiar invizibil, exact cînd a fost nevoie” în cazul cîtorva indivizi privilegiaţi. Dar acesta este un exemplu cît se poate de bun că statul obez are capacitatea de a oferi privilegii, în mod discriminatoriu, clientelei politice.

Aşadar, statul este cel mai bun instrument prin care banii cetăţenilor, colectaţi prin impozite taxe, amenzi, inflatie, etc., sînt pur şi simplu furaţi de către aceşti ”oameni de afaceri” (în cîrdăşie cu cei care pretind că îi administrează pentru binele naţiunii, înalţii funcţionari). Firesc, cu cît bugetul de stat este mai mare şi cu cît statul deţine mai multe active, cu atît vor putea fi acordate privilegii mai mari. Ce se întîmplă dacă procesul ar fi invers, dacă bugetul ar fi din ce în ce mai mic? Nu cred că este dificil de înţeles că dintr-o punguţă nu prea pot fi acordate multe plăţi clienţilor politici, în timp ce dintr-un sac imens, pot fi hrăniţi destui privilegiaţi.

Dacă statul obez devine minimal doar în cazul cîtorva indivizi, creează concurenţă neloială, dacă statul este minimal pentru toţi, în acest caz, toţi vor fi egali în faţa legii. Nu este un mare mister că statul de drept nu poate fi decît statul minimal, deoarece nu mai are capacitatea de a oferi aceste privilegii!

Dar erorile grave apar în a doua parte a articolului. După ce ne-a prezentat istoria îmbogăţirii lui Dinu Patriciu, autorul se pregăteşte să dea lovitura de graţie.

”Cu banii la teşcherea, Patriciu [...] propune cu voce groasă reducerea impozitelor cu 60%”

Facînd referire la propunerea lui Dinu Patriciu de reducere a impozitelor şi retragere a statului din economie, Ionuţ Popescu critică persoana care a făcut afirmaţia, în loc să producă vreo dovadă contra afirmaţiei. Acesta este este un sofism clasic de relevanţă: argumentum ad hominem.

“De ce nimeni din toată lumea, dar absolut nimeni, nu reduce în acest fel impozitele? Evident, pentru că e o mare prostie!“

Dacă acesta este un argument economic, economia nu mai poate fi considerată o ştiinţă, întrucît ar sfida flagrant logica. Afirmaţia de mai sus a domnului Ionuţ Popescu este încă un sofism de relevanţă: argumenum ad populum!

Acest gen de argumentare poate fi extrem de persuasiv, dar nu îşi are locul într-o dezbatere raţională, sinceră si, cred eu, trebuie evitat.

__________________________________________

În final cred că trebuie clarificat faptul că nu am încercat nici să-l atac pe Ionuţ Popescu şi nici să-l apar pe Patriciu sau vreun partid; opinia mea este ca argumentarea sofistică nu îşi are locul în publicaţiile economice.