In Birlogul lui Motanes – Regele maidanelor, am descoperit un link catre un articol din Ziarul Financiar despre care al meu concetatean de pe-aci, de prin maidan, afirma ca este ” un articol de excepţie, în care explică pe înţelesul tuturor de unde până unde criza financiară din America. Fără termeni simandicoşi de bursă, fără cifre enigmatice din care să nu pricepi nimic.” Clar, asemenea elogii mi-au stirnit interesul si am citit cu atentie intregul articol.
Autorul articolului isi incepe argumentatia printr-o afirmatie care aminteste de un enunt celebru: La inceput a fost cuvintul – Subprime!
“De mai bine de o luna, pietele financiare sunt doborate de un simplu cuvant –Subprime !.
Sute de miliarde de dolari s-au evaporat in cateva saptamani din cauza acestui cuvant, care exprima in lumea financiara creditele ipotecare acordate celor care nu puteau sa se imprumute la prima mana, pentru ca nu aveau bonitatea necesara. Atunci interveneau alte companii, un fel de hibrid intre firma ipotecara si banca, firme care preluau clientul si ii dadeau banii si casa. Bineinteles, la un pret mult mai mare. Daca nu putea sa plateasca o dobanda de 5%, sigur putea sa plateasca 12%!
Nu numai ca aceia care luau credite nu aveau bonitatea necesara sa plateasca ratele in mod normal, dar si cei care dadeau banii practic ii fortau sa intre in afacere si sa cumpere casele, prin modificarea modului de calcul al veniturilor sau prin acceptul de a nu da vreun avans. Ca tacamul sa fie complet, si casele erau supraevaluate. Toata lumea era fericita pe acest lant. Clientul avea o casa unde sa stea sau pe care sa o speculeze – o locuinta scumpa, ce-i drept. Dezvoltatorul isi lua banii pe casa, iar intermediarul vanzarii – comisionul.”
Dom’le ce mai… daca e vorba de speculatii trebuie sa fie o treaba murdara! Exista un automatism in gindirea majoritatii covirsitoare a romanilor, cultivat in cea de-a doua jumatate a secolului XX ca specula este un lucru rau, gresit, ocult, s.a.; Adrian Vasilescu a fost unul dintre putinii economisti romani care au atras atentia asupra aceste erori de gindire, afirmind ca specula reprezinta in realitate ‚reglajul fin’ al economiei.
Intr-adevar , speculantii nu fac decit sa realizeze aprovizionarea continua a pietei cu bunuri. Cumpara cind este ieftin (prin aceasta cresc usor preturile) si vind cind este scump (prin aceasta scazind usor preturile) , dar asigura aprovizionarea continua a pietei si atenueaza socurile pietei mentinind un nivel echilibrat al preturilor. De exemplu, cei care detin silozuri de griu, cumpara cerealele vara-toamna cind au un pret redus si vind iarna-primavara cind pretul creste usor (din cauza reducerii ofertei). Acesti oameni realizeaza o operatiune speculativa, dar datorita acesteia populatia este aprovizionata continuu cu alimente. Daca acesti speculanti nu ar fi existat , in perioada de iarna-primavara oamenii ar fi murit de foame, sau ar fi fost nevoiti sa cumpere griu la un pret imens din tarile din emisfera sudica (care atunci ar fi recoltat griul).
Totusi, un adevar exista in aceasta temere instinctiva referitoare la specula; cei care au informatii privilegiate (care stiu ca urmeaza o modificare a legislatiei, a nivelului de impozitare, a interventiei statului) , comparativ cu ceilalti intreprinzatori de pe o piata, si prin concurenta neloiala beneficiaza un avantaj nemeritat. In acest caz, problema este concurenta neloiala cauzata de interventia (intr-un fel sau altul) al statului pe o piata.
Bine, bine, dar daca specula are un efect pozitiv asupra economiei, de ce naiba a mai aparut si criza asta gigantica in SUA? Raspunsul il gasim intr-o analiza a lui Joseph Stiglitz cu privire la costurile suportate de SUA pentru finantarea razboiului din Irak.
Nenea Stiglitz, spunea la inceputul anului [1] ca numai pentru Irak au fost cheltuiti 3 000 miliarde de $. Acum, orice om cu capul pe umeri intelege ca banii astia au fost luati in vreun fel din economia SUA si aruncati in nisipurile din Orientul Mijlociu, fara sa se mai intoarca vreo parte din ei in economia americana.
E clar ca Bush si-a luat o mare teapa cu razboiul asta, spera cu vreo 200 miliarde de $ sa-l termine si sa obtina niscaiva petrol ieftin. Nu i-a iesit! In schimb a trebuit sa-l forteze pe cetateanul american speriat de teroristi (parca ne amintim si noi spaima de teroristi) sa plateasca din ce in ce mai mult pentru un razboi care pare sa nu se mai termine. In SUA, nu a crescut formal nivelul de impozitare si totusi cum a facut rost de resurse dministratia Bush ?
Pai, de ce sa mai piarda timpul? Pentru cresterea impozitelor este nevoie de o lege care sa fie redactata, prezentata Congresului, analizata, criticata, votata, etc. Exista o metoda mai simpla: tiparirea de moneda „fara acoperire” (sau cum ii mai spune acum „injectia de lichiditate”) . Frumos explica mecanismul Ben Bernanke [2], seful FED (cel care face treaba asta cu moneda):
„Insa conducerea de stat americana are la indemana o tehnica, si anume tiparnita, care ii da posibilitatea sa tipareasca si sa scoata pe piata, cati dolari vrea“.
Am mai explicat in Mecanismul inflatiei ca, de exemplu, dublarea cantitatii de moneda in economie inseamna reducerea valorii banilor la jumatate, iar cresterea preturilor este rezultatul firesc a modificarii valorii monedei. Milton Friedman, cel caruia Bernanke ii multumea pentru lamurirea cauzelor crizei din 1929-1933 astfel:
“Let me end my talk by abusing slightly my status as an official representative of the Federal Reserve. I would like to say to Milton and Anna: Regarding the Great Depression. You’re right, we did it. We’re very sorry. But thanks to you, we won’t do it again“.
a spus cit se poate de clar:
“Inflation is taxation without legislation”.
Se vede treaba ca Bernanke a mintit cind a afirmat ca nu vor mai repeta greseala!
Asadar, cetateanu’ american care inainte cistiga destui bani, brusc se trezeste ca banii pe care el ii cistiga valoreaza doar jumatate comparativ cu perioada anterioara (dolarul SUA s-a prabusit brusc comparativ cu celelalte monede) , cu aceeasi suma de bani (nominal, real la jumatate) abia daca mai isi poate cumpara alimente si celelalte bunuri de stricta necesitate, plata creditelor sau cumpararea de automobile noi (s-au inchis multe fabrici de automobile) au devenit brusc o amintire.
In concluzie, saracirea cetatenilor prin inflatie i-a pus ,pe cei care contractasera credite imobiliare, in imposibilitatea de a mai plati ratele, bancile nu si-au mai putut plati clientii…
Concluzia autorului articolului mult laudat de al meu concetatean, este ridicola: „Ca intotdeauna, statul este plasa de salvare.”, in realitate, acum, FED incearca prin diferite improvizatii sa mai atenueze din efectele greselilor pe care le-a facut in trecut.
Adevarul este ca intotdeauna, statul este cauza crizelor economice majore!
___________________________________________________________________________________
[1]http://www.democracynow.org/2008/2/29/exclusive_the_three_trillion_dollar_war
[2] http://www.hotnews.ro/stiri-international-2672838-aur-murdar-desperados-anzi-mozambic-rosia-montana.htm
Pentru ca tabloul să fie complet, ar trebui pomenit şi rolul birocraţiei statului american în ajungerea la această situaţie, prin politicile sale de stimulare a bancherilor de a da împrumuturi familiilor nevoiaşe, conform lozincii electorale “fiecare familie americană să devină proprietară a propriei case”, cît şi prin sancţiuni acordate bancherilor vinovaţi de “discriminare”, adică de faptul că nu vor să împrumute persoanelor din comunităţi sărace.